Integrarea minoritatii rome prin proiectele PRO Freidorf și COMunitateTM – prezentate la nivel internațional in cadrul EUROCITIES

Am încheiat astăzi evenimentul cu participare internațională privind incluziunea cetățenilor care aparțin minorității rome, organizat ca parte din Planul de acțiune al grupului de lucru pentru minoritatea romă din rețeaua Eurocities.
Cele 3 zile petrecute în compania reprezentanților din alte orașe (Viena, Oslo, Ghent, Glasgow, Cluj-Napoca, Arad și altele) ne-au adus un plus de energie, printr-un schimb deschis de idei, impresii și experiențe. Ne-am bucurat de o privire externă de la alți specialiști din domeniul social care se confruntă cu aceleași provocări în orașele lor.
Invitații noștri au putut vedea bune practici la serviciile de asistență comunitară Pro Freidorf și Dorobanți, precum și la antreprenori locali de etnie romă care au dezvoltat afaceri în zona de dezvoltare GAL Freidorf.
Proiectul „PRO Freidorf – Incluziune socială și parteneriat activ pentru combaterea marginalizării”, aflat în plină desfășurare, furnizează servicii integrate pentru grupuri vulnerabile aflate în risc de excluziune socială, inclusiv de etnie romă.
În urma implementării Proiectului „COMunitateTM – Acțiuni pentru integrarea socio-culturală a grupurilor vulnerabile”, în jur de 350 de persoane, inclusiv cetățeni care aparțin minorității rome, beneficiază de servicii integrate de tip asistență comunitară.
Am vizitat împreună cu oaspeții un laborator de prăjituri, o curățătorie și un salon de cosmetică, iar antreprenorii au povestit cum au reușit să pornească aceste mici afaceri cu ajutorul finanțării prin grupurile de acțiune locală – GAL.
Am organizat o proiecție de film în Piața Traian, împreună cu beneficiari ai proiectului COMunitateTM.
S-au creionat propuneri de noi acțiuni și măsuri pentru Timișoara, precum o abordare pe termen cât mai lung a problematicii comunității vulnerabile pe mai multe domenii: economic, social, cultural, sănătate, educație, ocupare.
Concluziile întâlnirilor au adus o validare a aspectelor pozitive ale activităților noastre privind incluziunea minorității rome și o reîncadrare a provocărilor.