Timișoara găzduiește întâlnirea transnațională WELDI: promovăm inovația și colaborarea pentru integrarea migranților

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara găzduiește, în perioada 20-21 februarie 2025, întâlnirea transnațională cu tema „De la intervenții de urgență spre o abordare strategică și participativă în procesul de primire și integrare a refugiaților și migranților”.
Evenimentul este organizat în cadrul rețelei de cooperare WELDI, finanțată prin Programul de Cooperare URBACT IV al Comisiei Europene, și reunește reprezentanți ai orașelor europene implicate activ în dezvoltarea unor politici incluzive de integrare a migranților și refugiaților.
Programul evenimentului se întinde pe o perioadă de două zile, conform programului anexat.
Prima zi a întâlnirii, 20 februarie, se va desfășura la Centrul de Proiecte Timișoara (str.V. Alecsandri nr. 1), începând cu ora 08:30.
Pe parcursul celor două zile, participanții vor lua parte la workshopuri, dezbateri și sesiuni de schimb de bune practici, menite să adreseze provocările procesului de integrare a migranților și refugiaților în comunitățile urbane europene.
WELDI este o rețea europeană pentru incluziune și coeziune socială și reunește 10 orașe europene: Utrecht (Olanda), Seine-Saint-Denis (Franța), Sosnowiec (Polonia), Fundão (Portugalia), Albacete (Spania), Timișoara și Cluj-Napoca (România), Osijek (Croația), Lampedusa (Italia) și Liège (Belgia), care colaborează pentru a promova drepturile omului și dezvoltarea unor strategii inovatoare de integrare a migranților.
Sub leadership-ul orașului Utrecht, rețeaua dezvoltă și implementează abordări care facilitează integrarea migranților și refugiaților printr-o colaborare strânsă cu autoritățile locale, societatea civilă și comunitățile de migranți.
În calitate de partener activ în cadrul WELDI, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lucrează alături de instituții publice, ONG-uri, mediul privat și reprezentanți ai comunităților de migranți pentru dezvoltarea unui Plan Integrat de Acțiune la nivel municipal. Acest plan urmărește să faciliteze accesul migranților la educație, piața muncii, servicii medicale, cultură și asistență socială, consolidând astfel coeziunea socială și participarea activă a noilor veniți în comunitatea timișoreană.
Compartiment Relații Publice