Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an în data de 1 octombrie și este o zi specială, în care marcăm importanța persoanelor vârstnice pentru societate și, totodată, un prilej de a transmite tuturor seniorilor o dovadă a prețuirii sincere, respectului și recunoștinței pentru efortul și realizările construite de-a lungul timpului.
Instituită la 14 decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), în baza Rezoluţiei nr. 45/106, prin sărbătoarea vârstnicilor se urmărește la nivel global promovarea drepturilor persoanelor vârstnice și a unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.
În semn de omagiere a persoanelor vârstnice, la ceas de sărbătoare, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara organizează un eveniment festiv, într-o atmosferă caldă, prietenoasă, veselă și familială.
Evenimentul va avea loc în data de 29.09.2023, la sala Adam Műller Guttenbrunn, strada Gh. Lazăr nr.10-12, începând cu ora 10:00.
Programul artistic al evenimentului va cuprinde recitaluri, dans sportiv și muzică populară.
La eveniment sunt invitați seniori ai Municipiului Timișoara, din centrele de zi și rezidențiale ale direcției, dar și din centre ale organizațiilor locale, oficialități și colaboratori ai Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.
La mulți ani, seniori!
Biroul Comunicare Relații Publice