Subvenții pentru anul 2023 pentru asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România care furnizează servicii sociale în Municipiul Timişoara

Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, anunță asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România care înființează și administrează unități de asistență socială în Timișoara, că data limită pentru depunerea cererilor și documentației de solicitare a subvențiilor pentru anul 2023 este 15.11.2022. Documentațiile de solicitare a subvenției se întocmesc conform prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială și H.G. nr. 1153/2001, cu modificările și completările ulterioare și se vor depune la sediul Direcției de Asistenta Sociala a Municipiului Timișoara, str. Plavosin nr. 21 , până la data de 15 noiembrie 2022, ora 12:00 .
Documentația de solicitare a subvenției pentru anul 2023 se va depune, în plic închis într-un singur exemplar și va conține următoarele:
- Cererea de solicitare a subvenției (incluzând anexele A și B), conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 – model cerere si anexe atașate anunțului;
- Ultimul bilanț contabil, înregistrat la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timiș, în copie conform cu originalul;
- Balanța contabilă de verificare la data de 31 octombrie a anului curent, în copie conform cu originalul (dacă data de depunere a documentelor este înainte de 25 a lunii, se acceptă balanța contabilă din luna anterioară celei solicitate) ;
- Certificat de atestare fiscală, emis de organul fiscal local și central din care să rezulte că nu are datorii, valabil la data depunerii cererii, în original.
- Certificatului de înscriere și extrasul actualizat din Registrul asociațiilor și fundațiilor din dosarul de acreditare al furnizorului de servicii sociale
Relații suplimentare și îndrumare metodologică se pot obține de la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Serviciul Strategii Programe, str. Ioan Plavoşin nr. 21, telefon: 0724296458.
Notă: În vederea consultării liniilor prioritare de subvenționare din bugetul local în anul 2023, respectiv unitățile de asistență socială și capitolele de cheltuieli pentru care asociațiile și fundațiile pot solicita subvenții din bugetul local, vă rugăm să consultați site-ul Primăriei Municipiului Timișoara la link-urile următoare: primariatm.ro si socialtm.ro