Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara efectuează plata ajutorului pentru încălzire si a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi si /sau lichizi, acordate in baza Legii nr 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea masurilor de protectie sociala pentru consumatorul vulnerabil de energie, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024.
Plata ajutoarelor se face doar titularilor cererii, cu prezentarea actului de identitate în original sau cu împuternicire notarială, la sediul situat în B-dul Regele Carol I nr. 10 după cum urmează:
Facem precizarea că ajutorul pentru încalzirea locuinței se plătește pentru cererile înregistrate în perioada 02 octombrie – 20 noiembrie 2023.
Plata suplimentului pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri este aferentă lunii noiembrie 2023.
Pentru cererile preluate după data de 21 noiembrie 2023, plata ajutorului pentru pentru încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi și /sau lichizi se va efectua în termen de 30 de zile de la data transferului de la bugetul de stat către bugetul local a fondurilor necesare, dată care va fi adusă la cunoștință printr-un nou comunicat.
Director General Adjunct
Simona Potîng