“Asistenții sociali ascultă și acționează pentru a construi un viitor mai bun pentru toți”, „Împreună construim o comunitate incluzivă”, „Asistenții sociali schimbă lumea”, „Cred în recunoașterea demnității umane”, „Cred în importanța relațiilor umane”, „Cred în respectarea dreptului la autodeterminare” sunt doar câteva dintre mesajele pe care le-am purtat în mijlocul comunității, de ziua noastră, a asistenților sociali. Ne-am dorit ca întreaga comunitate să ne vadă și să afle mai multe despre valorile care ne ghidează practica profesională.
Împreună cu partenerii noștri, LOGS – Grup de inițiative sociale, Fundația de Abilitare Speranța, Teatrul Basca, Asociația Culturală Kabaitan și Asociația Inovatrium, am organizat o serie de ateliere de promovare a sănătății mintale și a stării de bine pentru profesioniștii din asistență socială, dar și un marș prin oraș cu opriri la instituții importante pentru sistemul de asistență socială.
Ne-am bucurat de o primire deschisă din partea reprezentanților AJOFM Timiș, Prefecturii Timiș, DGASPC Timiș, Primăriei Timișoara și AJPIS Timiș. Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a transmis un mesaj de apreciere a muncii asistenților sociali, precum și un îndemn de a deschide serviciile sociale cât de mult se poate către comunitate.
Doamna Emese Esztero, directorul general DAS MT a subliniat, de asemenea: „Credem că doar împreună putem construi o comunitate incluzivă, sigură, atentă la nevoile membrilor săi și pregătită să facă față provocărilor sociale. Împreună, dezvoltăm o comunitate în care fiecare, indiferent de abilități, să aibă acces la oportunități echitabile și să poată contribui în mod activ la progresul comunității.”
Ziua s-a încheiat cu un spectacol de teatru-forum pe teme sociale precum dizabilitatea, bullying-ul sau situația copiilor cu părinți plecați în străinătate realizat de partenerii de la Teatrul Basca.
Toată recunoștința și mulțumirile noastre pentru reușita evenimentului merg către psihologii care au susținut atelierele: Raluca Dumitrache, Alina Șandru, Mariana Iridon, Sile Moldovan, Simona Ilioni-Loga, partenerii noștri, precum și către toți profesioniștii din asistență socială implicați.