Concurs pentru ocuparea pe durată nedeterminată a unor posturi vacante de natură contractuală | septembrie 2024

Posturi vacante
CONDIȚII DE OCUPARE A UNEI FUNCȚII PUBLICE
CONFORM ART.15 DIN H.G. NR.1336/28.10.2022
- are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractual pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Conţinutul dosarului de concurs și modalitatea de înscriere la concurs
ACTE NECESARE PENTRU DEPUNEREA DOSARULUI DE CONCURS
- formular de înscriere la concurs, conform modelului la anexa nr. 2 din H.G. nr. 1.336 din 28 octombrie 2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;
- actul de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflat în termen de valabilitate;
- certificatul de căsătorie sau alt document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- certificatul de naștere;
- documente care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
- carnetul de muncă/adeverinţă eliberată de angajator pentru perioada lucrată/ extras revisal, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019, eliberat de structurile de cazier judiciar;
- aviz anual eliberat de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România, având treapta de competenţă specificată /atestatul de liberă practică eliberat de către Colegiul Psihologilor din România, cu treapta de specializare specificată / certificat de membru OAMGMAMR, aviz anual și asigurare de malpraxis pentru asistentul medical grad principal, valabile la data concursului, documente prezentate după caz, în funcție de postul solicitat;
- permis de conducere categoria B, document prezentat după caz, în funcție de postul solicitat;
- curriculum vitae, model comun European – EUROPASS
Documentele se prezintă în original, secretarului comisiei de concurs asigurând copierea documentelor necesare pentru dosarul de concurs și certificarea pentru conformitate cu originalul. Pentru înscrierea la concurs nu este necesară prezentarea unui dosar sau vreunui alt articol/ obiect de birotică sau papetărie.
Alte informații suplimentare se pot obține la:
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara – Compartiment Management Instituțional
- Str. I. Plavoșin nr. 21
persoană de contact d-na Stîngu Georgeta – consilier grad profesional superior la Servicii Management Instituțional Juridic și Relații Publice, Compartiment management instituțional
sau pe posturi.gov.ro