Centrul de asistență comunitară ProFreidorf situat pe bl. 16 Decembrie 1989 nr. 13 a continuat să acorde sprijin persoanele vulnerabile
În cursul lunii august 2023 activitățile desfășurate de către experții Centrului (consiliere psihologică, consiliere/informare socială, campanii de conștientizare, suport pentru obținerea actelor de identitate etc.) au continuat în același ritm susținut ca și până acum.
Astfel, în cazul beneficiarilor care se confruntă cu probleme socio-materiale și de locuit, având o situație materială precară și care se află în imposibilitate ca din veniturile proprii să-și poată îmbunătăți condițiile de trai, s-a acordat suport material constând în: pături, pilote, perini, lenjerie pat, prosoape, veselă, găleată cu mop etc.
Având în vedere că în unele familii situația este agravată și de faptul că există copii minori sau persoane bolnave care necesită condiții de trai adecvate, suportul material acordat a reprezentat un real ajutor în vedere asigurării igienei personale și a locuinței precum și în vederea ameliorării condițiilor de odihnă.
Activitățile au fost derulate in cadrul proiectului „PRO Freidorf – Incluziune socială și parteneriat activ pentru combaterea marginalizării” este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.