DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIŞOARA organizează concurs în data de 13.02.2023, pentru ocuparea pe durată nedeterminată a 10 posturi vacante de execuție, de natură contractuală
Posturile vacante:
IServicii de management de caz pentru Copii și Familie - Prevenirea separarii copilului de familie - Psiholog practicant - 2 posturi de execuție
Normă întreagă de lucru – 8 ore pe zi/40 de ore pe săptămână, pe perioadă nedeterminată.
Condiţii de participare generale: conform art.15 din HG nr.1336/28.10.2022
Condiţii de participare specifice:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul psihologie;
- atestat de liberă practică eliberat de către Colegiul Psihologilor din România, specificată treapta de specializare-practicant;
- vechime în specialitatea studiilor – minim 1 an
Bibliografie și tematică
- Constituţia României, republicată – Titlul II Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, Cap I -Cap.IV.
- Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul II – Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii, Art. 7, alin (1), (2) și (3).
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ: Partea I- Dispoziții generale (art. 6-13); Titlul III Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice , Cap I – Prevederi generale aplicabile personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice, art. 538-543.
- Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Drepturi și libertăți civile
- Mediul familial și îngrijirea alternativă
- Legea 292/2011 – privind asistența socială:
- Asistența socială a copilului și familiei
- Instituții și servicii la nivel local
IServicii de management de caz pentru Copii și Familie - Prevenirea separării copilului de familie - Psiholog specialist - 1 post
Normă întreagă de lucru – 8 ore pe zi/40 de ore pe săptămână, pe perioadă nedeterminată.
Condiţii de participare generale: conform art.15 din HG nr.1336/28.10.2022
Condiţii de participare specifice:
- studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul psihologie;
- atestat de liberă practică eliberat de către Colegiul Psihologilor din România, specificată treapta de specializare-specialist;
- vechime în specialitatea studiilor – minim 4 ani
Bibliografie și tematică
- Constituția României, republicată – Titlul II Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, Cap I -Cap.IV.
- Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul II – Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii, Art. 7, alin (1), (2) și (3).
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ: Partea I- Dispoziții generale (art. 6-13); Titlul III Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice , Cap I – Prevederi generale aplicabile personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice, art. 538-543.
- Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Drepturi și libertăți civile
- Mediul familial și îngrijirea alternativă
- Legea 292/2011 – privind asistența socială:
- Asistența socială a copilului și familiei
- Instituții și servicii la nivel local
IIComplex de Servicii pentru Copii 'Sfantul Nicolae' - Centrul de Consiliere si Sprijin pentru Parinti si Copii - Psiholog practicant - 1 post de execuție
Normă întreagă de lucru – 8 ore pe zi/40 de ore pe săptămână, pe perioadă nedeterminată.
Condiţii de participare generale: conform art.15 din HG nr.1336/28.10.2022
Condiţii de participare specifice:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul psihologie;
- atestat de liberă practică eliberat de către Colegiul Psihologilor din România, specificată treapta de specializare-practicant;
- vechime în specialitatea studiilor – minim 1 an
Bibliografie și tematică
- Constituţia României, republicată – Titlul II Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, Cap I -Cap.IV.
- Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul II – Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii, Art. 7, alin (1), (2) și (3).
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ: Partea I- Dispoziții generale (art. 6-13); Titlul III Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice , Cap I – Prevederi generale aplicabile personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice, art. 538-543.
- Ordinul nr.27/2019 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale organizate ca centre de zi pentru copiii în familie şi/sau copiii separaţi sau în risc de separare de părinţi:
- Modul I – Accesarea serviciului, Standard 2 Admitere, Standard 3 Incetarea serviciilor
- Modul II – Evaluare şi planificare, Standard 1 – Evaluare, Standard 2 Planificarea activităţilor/serviciilor
- Modul III – Activităţi derulate/servicii acordate, Standard 6 Reabilitare psihologică
- Legea Nr.272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului – Capitolul VII Instituţii şi servicii cu atribuţii în protecţia copilului
IIIComplex de Servicii pentru Persoane Vârstnice 'Sf. ARH. Mihail si Gavril' - Compartiment de îngrijire la domiciliu - Îngrijitor la domiciliu (M) - 1 post de execuție
Normă întreagă de lucru – 8 ore pe zi/40 de ore pe săptămână, pe perioadă nedeterminată.
Condiţii de participare generale: conform art.15 din HG nr.1336/28.10.2022
Condiţii de participare specifice:
- studii medii, absolvent de studii liceale cu/fără diplomă de bacalaureat
- vechime în muncă – nu este necesară
Bibliografie și tematica
- Legea 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice cu toate modificările și completările ulterioare – Secțiunea a 2 a Servicii comunitare pentru persoane vârstnice.
- Legea nr.292/2011 privind asistența socială – Capitolul IV Măsuri integrate de asistentă socială, Secțiunea a 4-a Asistența socială a persoanelor vârstnice.
IVCăminul pentru persoane varstnice 'Inocentiu Klein' - Infirmieră (G) - 1 post de execuție
Normă întreagă de lucru – 8 ore pe zi/40 de ore pe săptămână, pe perioadă nedeterminată.
Condiţii de participare generale: conform art.15 din HG nr.1336/28.10.2022
Condiţii de participare specifice:
- studii generale absolvite cu certificat;
- vechime în muncă – nu este necesară
Bibliografie și tematică
- Ordinul nr. 29/2019 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și pentru serviciile acordate în comunitate, serviciile acordate în sistem integrat și cantinele sociale:
- Anexa 1 Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale cu cazare organizate ca centre rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice – Modul III Activităţi/Servicii, Standard 1 Îngrijire personală.
VServiciului Reziliență și Mobilizarea Comunitară - Inspector de specialitate debutant (S) - 1 post de execuție
Normă întreagă de lucru – 8 ore pe zi/40 de ore pe săptămână, pe perioadă nedeterminată.
Condiţii de participare generale: conform art.15 din HG nr.1336/28.10.2022
Condiţii de participare specifice:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul asistenței sociale
- vechime în specialitatea studiilor – nu este necesară
Bibliografie și tematică
- Constituţia României, republicată – Titlul II Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, Cap I -Cap.IV
- Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul II – Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii, Art. 7, alin (1), (2) și (3).
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ: Partea I- Dispoziții generale (art. 6-13); Titlul III Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice , Cap I – Prevederi generale aplicabile personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice, art. 538-543.
- Hotarărea de Guvern nr. 336 din 11 martie 2022 privind stabilirea mecanismului de decontare din bugetul inspectoratelor județene pentru situații de urgență/Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov a cheltuielilor cu hrana și cazarea cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiți de persoane fizice, precum și pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare.
- Legea nr. 78 din 24 iunie 2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România.
VIComplexul de Servicii pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi - Asistent personal al persoanei cu handicap grav - Inspector de specialitate II (S) - 1 post de execuție
Normă întreagă de lucru – 8 ore pe zi/40 de ore pe săptămână, pe perioadă nedeterminată.
Condiţii de participare generale: conform art.15 din HG nr.1336/28.10.2022
Condiţii de participare specifice:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul asistenței sociale
- vechime în specialitatea studiilor – minim 1 an
Bibliografie și tematică
- Constituţia României, republicată – Titlul II Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, Cap I -Cap.IV
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ: Partea I- Dispoziții generale (art. 6-13); Titlul III Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice , Cap I – Prevederi generale aplicabile personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice, art. 538-543.
- Legea nr. 448/2006 (republicată) privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap Capitolul II – Drepturile persoanelor cu handicap, Capitolul III – Secțiunea a 2-a: Asistentul personal, Secțiunea a 3-a: Obligaţiile persoanelor cu handicap, ale familiei sau reprezentanţilor legali ;
- Hotărârea nr. 268 din 14 martie 2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap Capitolul III Secțiunea a 2- a: Asistentul personal;
- Legea 292/2011 Legea asistenței sociale: Capitolul IV Măsuri integrate de asistenţă socială – Secţiunea a 3-a Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi, Capitolul V Construcția instituțională a sistemului național de asistență socială, Secţiunea a 2-a Nivelul local, art. 112 și art.113.
VIComplexul de Servicii pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi - Inspector de specialitate I (S) - 1 post de execuție
Normă întreagă de lucru – 8 ore pe zi/40 de ore pe săptămână, pe perioadă nedeterminată.
Condiţii de participare generale: conform art.15 din HG nr.1336/28.10.2022
Condiţii de participare specifice:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul asistenței sociale
- vechime în specialitatea studiilor – minim 4 ani
Bibliografie și tematică
- Constituţia României, republicată – Titlul II Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, Cap I -Cap.IV
- Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Cap II, sectiunea I a Egalitatea în activitatea economică și în materie de angajare și profesie;
- Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ: Partea I- Dispoziții generale (art. 6-13); Titlul III Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice , Cap I – Prevederi generale aplicabile personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice, art. 538-543.
- Legea nr. 448/2006 (republicată) privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap Capitolul II – Drepturile persoanelor cu handicap, Capitolul III – Secțiunea a 2-a: Asistentul personal, Secțiunea a 3-a: Obligaţiile persoanelor cu handicap, ale familiei sau reprezentanţilor legali ;
- Hotărârea nr. 268 din 14 martie 2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap Capitolul III Secțiunea a 2- a: Asistentul personal;
- Legea 292/2011 Legea asistenței sociale: Capitolul IV Măsuri integrate de asistenţă socială – Secţiunea a 3-a Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi, Capitolul V Construcția instituțională a sistemului național de asistență socială, Secţiunea a 2-a Nivelul local, art. 112 și art.113.
VIComplexul de Servicii pentru Persoane Adulte cu Dizabilități - Inspector de specialitate IA (S) - 1 post de execuție
Normă întreagă de lucru – 8 ore pe zi/40 de ore pe săptămână, pe perioadă nedeterminată.
Condiţii de participare generale: conform art.15 din HG nr.1336/28.10.2022
Condiţii de participare specifice:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul asistenței sociale
- vechime în specialitatea studiilor – minim 7 ani
Bibliografie și tematică
- Constituţia României, republicată – Titlul II Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, Cap I -Cap.IV
- Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Cap II, sectiunea I a Egalitatea în activitatea economică și în materie de angajare și profesie;
- Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ: Partea I- Dispoziții generale (art. 6-13); Titlul III Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice , Cap I – Prevederi generale aplicabile personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice, art. 538-543.
- Legea nr. 448/2006 (republicată) privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap Capitolul II – Drepturile persoanelor cu handicap, Capitolul III – Secțiunea a 2-a: Asistentul personal, Secțiunea a 3-a: Obligaţiile persoanelor cu handicap, ale familiei sau reprezentanţilor legali ;
- Hotărârea nr. 268 din 14 martie 2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap Capitolul III Secțiunea a 2- a: Asistentul personal;
- Legea 292/2011 Legea asistenței sociale: Capitolul IV Măsuri integrate de asistenţă socială – Secţiunea a 3-a Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi, Capitolul V Construcția instituțională a sistemului național de asistență socială, Secţiunea a 2-a Nivelul local, art. 112 și art.113.
Termenul de depunere a dosarelor:
din data de 20.01.2023 până în data de 06.02.2023 (inclusiv)
din data de 20.01.2023 până în data de 06.02.2023 (inclusiv), între orele 09.00-15.00 la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara din str. Ioan Plavoşin nr.2, Serviciul Resurse Umane, telefon 0356/416.050, fax 0356/416049, e-mail resurseumane.dastm@gmail.com
Condiţii de participare generale:
conform art.15 din HG nr.1336/28.10.2022
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 şi , alin. (1) (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare:
- are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractual pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
- nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Calendarul desfăşurării concursului
calendar:
SELECȚIA DOSARELOR |
Depunerea dosarului de concurs |
20.01.2023-06.02.2023 (inclusiv) |
Selecția dosarelor |
07.02. 2023 |
Depunerea contestaţiilor |
în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data selecției dosarelor
08.02. 2023 |
Soluţionarea contestaţiilor |
în termen de maxim o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor
09.02.2023 |
PROBA SCRISĂ* |
Desfășurarea probei scrise |
13.02. 2023 |
Notarea probei scrise şi comunicarea rezultatelor |
maxim o zi lucrătoare de la finalizarea probei scrise
14.02.2023 |
Depunerea contestaţiilor |
în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului probei scrise
15.02.2023 |
Soluționarea contestaţiilor |
în termen de maxim o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor
16.02. 2023 |
INTERVIUL* |
Desfășurarea interviului |
17.02. 2023 |
Notarea interviului şi comunicarea rezultatelor |
maxim o zi lucrătoare de la finalizarea interviului
17.02. 2023 |
Depunerea contestaţiilor |
în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului probei de interviu
20.02. 2023 |
Soluționarea contestaţiilor |
în termen de maxim o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor
21.02. 2023 |
AFIŞAREA
REZULTATELOR FINALE |
|
în termen de maxim o zi lucrătoare de la expirarea termenului de soluționare a contestaţiilor formulate faţă de rezultatul ultimei probe
22.02. 2023 |
ACTE NECESARE PENTRU PARTICIPAREA LA CONCURS
TOATE ACTELE SUNT OBLIGATORII IN COPIE SI ORIGINAL.
Lipsa documentelor, neconcordanta intre informatiile din dosar si documentele solicitate candidatilor, depunerea acestora dupa termenul limita precizat in anunt, atrag automat excluderea /respingerea candidatului.
- formular de înscriere la concurs, conform modelului la anexa nr. 2 din H.G. nr. 1.336 din 28 octombrie 2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
- copia carnetului de muncă/adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată/ extras revisal, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019, eliberat de structurile de cazier judiciar;
- declaratie de consimtamant privind prelucrarea si utilizarea datelor cu caracter personal si informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
- aviz eliberat de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România, având treapta de competenţă specificată /atestat de liberă practică eliberat de către Colegiul Psihologilor din România, cu treapta de specializare specificată / documente prezentate după caz, în funcție de postul solicitat;
- curriculum vitae, model comun European – EUROPASS
- dosar plic
Alte informații suplimentare se pot obține la:
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara – Serviciul Resurse Umane
sau pe posturi.gov.ro